Povestire de vedenia oarecaruia Ioan, foarte de folos

Fost-a un om pe vremea imparatului Constantin cel Mare, cu numele Ioan, care era cunoscut imparatului prin mestesugul sau. Acesta, avand viata inrautatita, nu a gandit niciodata la gheena. Iar Domnul, Cel ce pe toate le iconomiseste spre folos, a oranduit indreptarea lui prin vedenie.
Caci acesta a vazut o data in vis ca a adus imparatului Constantin un lucru din mestesugul sau si ca pentru aceasta, vorbea imparatului cu indrzneala si se bucurau impreuna. Dupa aceasta a vazut pe imparatul ca scoate o sabie goala si, strangandu-i parul la un loc, se grabea sa-i taie capul fara mila; iar Ioan pleca gatul sau, socotind ca glumeste cu imparatul.
Insa in vreme ce facea aceasta, a auzit pe imparatul care cu groaza ii zice: "Cand sabia va atinge parul tau, atunci gatul tau se va umple de sangele tau". Deci i s-a parut lui ca i s-a taiat gatul, si cand sabia a venit spre piept, nedumerindu-se si temandu-se, Ioan cauta ajutor de la cineva; si de frica si de groaza acelei lupte s-a trezit, si venindu-si in fire, sta cu totul spaimantat.
Deci, facandu-si semnul crucii peste trupul lui, zicea: "Multumescu-ti tie, visule, ca aceasta lupta grozava mi-ai aratat-o numai ca nalucire, nu si ca fapta". Si asa a ramas iarasi nepocait si neindreptat.
Iar dupa catava trecere de vreme, a cazut la grea boala si chema ajutorul lui Dumnezeu. Atunci a vazut iarasi, dar nu in vis, ci in uimire fiind, ca sta de fata la un divan judecatoresc. Vedea inca si un infricosator imparat sezand pe scaun si imbracat cu podoaba imparateasca si arhiereasca si de-a dreapta si de-a stanga lui, sedeau oarecare barbati, cu sfintita cuviinta si cucernicie, iar el sta dedesubtul acelora; de-a dreapta imparatului , sedeau oarecare fameni tineri si frumosi, iar de-a stanga lui, sedea unul mai smerit si mai primitor.
Iar in partea di spatele imparatului, era o prapastie foarte adanca si intunecata, care numai la vedere pricinuia frica nespusa si durere mare. Deci, in vreme ce el sta cu frica si cu cutremur, i-a zis lui imparatul cel ce sedea: "O, tinere, oare stii cine sunt Eu?" Iar Ioan i-a raspuns: "Stiu, Stapane, ca Tu esti Cel ce Te-ai intrupat, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, precum dumnezeiestile noastre Scripturi glasuiesc".
Iar imparatul a zis catre dansul: "Si daca tu din Scripturi Ma cunosti, si cunosti si inca pe cei impreuna cu Mine sezatori, cum ai uitat amenintarea care cu cativa ani inainte ti-a facut tie imparatul Constantin? Sau nu intelegi ceea ce iti zic?". Iar Ioan i-a raspuns: "Inteleg, Stapane, caci inca am in inima mea frica groazei aceleia". Si a zis imparatul: "Daca ramasitele fricii aceleia le ai inca in inima, cum staruiesti in rautati? Invata-te prin cercare, ca Eu am fost Cel ce si mai inainte ti-am dat tie groaza aceea, si nu Constantin".
Si acestea zicand, a vazut Ioan ca numai cu semnul a poruncit si imparatul celor ce-l inconjurau ca sa arunce pe Ioan in prapastia ce se vedea in spatele lor. Si indata ce au inceput famenii sa impinga fara mila pe Ioan in prapastie, indata el a chemat ajutorul Nascatoarei de Dumnezeu, ca i se paruse ca a vazut pe Nascatoarea de Dumnezeu acolo in mijloc. Si indata a auzit pe imparatul zicand: "Lasati-l pe el sa mearga, pentru rugaciunile Maicii Mele".

ACEASTA POVESTIRE O GASITI SI IN "VIETILE SFINTILOR DE PESTE TOT ANUL"

De retinut din aceasta povestire as zice eu ca ar fi finalul, adica, inaltand rugaciuni catre Nascatoarea de Dumnezeu si, nu numai, ci tuturor Sfintilor capatam trecere inaintea lui Dumnezeu.
Un alt lucru de retinut ar fi ca rugaciunea facuta chiar si in ultimul moment al vietii, sau al doisprezecelea ceas cum zic unii, dar din tot sufletul, cu ardoare si lacrimi puternice aduce fericirea vesnica!
Asa sa ne ajute si noua si cu rugaciunile Sfintilor praznuiti astazi 23noiembrie dimpreuna cu rugaciunile Maicii Domnului, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! AMIN!